Prof. univ. dr. Florin Alin Sava este psiholog principal în specialitățile psihologia muncii și organizațională, psihologia aplicată în servicii, specialist în psihologie clinică și practicant în supervizare în psihoterapie cognitiv-comportamentală. A obținut doctoratul în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar în prezent este profesor de Psihologie în cadrul Universității de Vest din Timișoara, unde predă de peste două decenii. De asemenea, începând din 2020, este prorector responsabil cu strategia de cercetare-dezvoltare-inovare, creație artistică și performanță sportivă în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Departamentul de Psihologie. De-a lungul timpului, s-a remarcat prin câștigarea unor premii legate de activitatea sa didactică și contribuția științifică notabilă din domeniul psihologiei.
Din perspectiva cercetării, domeniile de interes vizează psihologia clinică, psihopatologia experimentală, psihologia personalității și psihometria. Este dezvoltatorul unei serii de teste psihologice avizate de către Colegiul Psihologilor din România pentru evaluarea personalității (Inventarul DECAS), a tulburărilor de personalitate (Formularul Clinic de Personalitate; PCF), precum și testarea abilităților cognitive generale (Scala de Inteligență EVIQ-S) și specifice (probele Flanker AC, Flanker AD și PON). Mai mult decât atât, direcțiile de cercetare în care este implicat vizează implicațiile procesării implicite și explicite în cadrul problemelor de sănătate, particularitățile erorilor cognitive prezente în tulburările de personalitate, precum și aspecte legate de implementarea intervențiilor comportamentale în mediul digital.
Este autorul sau co-autorul a opt volume de specialitate, respectiv a peste 10 capitole de carte. În plus, a publicat zeci de articole științifice în cadrul unor jurnale bine cotate pe plan internațional și național. Printre publicațiile sale de anvergură internațională, care punctează importante implicații pentru evaluarea și demersul intervențional în domeniul sănătății mintale sau organizaționale, se numără următoarele:
- Popa, C. O., Sava, F. A., Muresan, S., Schenk, A., Cojocaru, C. M., Muntean, L. M., & Olah, P. (2022). Standard CBT versus integrative and multimodal CBT assisted by virtual-reality for generalized anxiety disorder. Frontiers in psychology, 13, 1008981. doi: 10.3389/fpsyg.2022.1008981.
- Măroiu, C., Maricuțoiu, L.P., Sava, F.A. (2016). Explicit self-esteem and contingencies of self-worth: The moderating role of implicit self-esteem. Personalityand Individual Differences, 99, 235-241. doi: 10.1016/j.paid.2016.05.022.
- Neguț, A., Matu, S.A., Sava, F.A., David, D. (2016): Virtual reality measures in neuropsychological assessment: a meta-analytic review, The Clinical Neuropsychologist, 30(2), 165-184. doi: 10.1080/13854046.2016.1144793.
- Măgurean, S., Constantin, T., &Sava, F.A. (2016). The indirect effect of evaluative conditioning on smoking. Journal of Substance Use, 21(2), 198-203. doi: 10.3109/14659891.2015.1005183.
- Neguţ, A., Matu, S. A., Sava, F. A., & David, D. (2016). Task difficulty of virtual reality-based assessment tools compared to classical paper-and-pencil or computerized measures: A meta-analytic approach. Computers in Human Behavior, 54, 414-424. doi: 10.1080/13854046.2016.1144793.
- Vîrgă, D., Curșeu, P., Maricuțoiu, L., Sava, F.A., Macsinga, I., Măgurean, S. (2014). Personality, relationship conflict, and teamwork-related mental models. PLoSOne, 9(11), e110223, doi: 10.1371/journal.pone.0110223.
- Sava, F.A., Maricuțoiu, L.P., Rusu, S., Macsinga, I., Vîrgă, D., Cheng, C.M., & Payne, B.K. (2012). An Inkblot for the implicit assessment of personality: The Semantic Misattribution Procedure. European Journal of Personality, 26(6), 613-628. doi: 10.1002/per.1861.
- Gavița, O.A., Freeman, A., Sava, F.A. (2012). The development and validation of Freeman-Gavita Prescriptive Executive Coaching (PEC) multi-rater assessment. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 12(2), 159-174.
- Sava, F.A., Maricuțoiu, L.P., Rusu, S., Macsinga, I., Vîrgă, D. (2011). Implicit and explicit self-esteem and irrational beliefs. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 11(1), 97-111.
- Sava, F.A. (2009). Maladaptive schemas, irrational beliefs, and their relationship with the five factor personality model. Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies, 9(2), 135-147.
- Sava, F.A., Yates, B.T., Lupu, V., Szentagotai, A. & David, D. (2009). Cost-effectiveness and cost-utility of cognitive therapy, rational emotive behavioral therapy, and fluoxetine (Prozac) in treating depression: A randomized clinical trial. Journal of Clinical Psychology, 65(1), 36-52. doi: 10.1002/jclp.20550.
Profilele sale academice pot fi accesate la următoarele link-uri:
