Preferințele noastre pentru anumite tipuri de romane, piese de teatru sau filme nu sunt întâmplătoare. În spatele deciziei de a citi o anumită carte, de a viziona o piesă de teatru sau de a urmări un anumit film se află convingerile noastre, diferențele individuale de personalitate, factorii psihologici, nivelul de educație, precum și elementele care țin de identitatea culturală a fiecăruia dintre noi. Privind lucrurile prin prisma psihologiei cognitive, am putea presupune că alegerea unei cărți este influențată în mare măsură de automatismele noastre de gândire, declanșate de stimulii externi, care activează anumite emoții, dorințe sau mecanisme afective și care ne determină să facem anumite alegeri. Acesta este și motivul pentru care un cititor ajunge să-și admire personajul preferat dintr-o carte și, în același timp, să antipatizeze alte personaje.
Dar, dincolo de acest context, literatura, teatrul și filmul nu reprezintă doar mijloace de relaxare, ci au și meritul de a ilustra diferite tipologii umane în contexte variate de viață. În calitate de psihologi, latura noastră reflexivă și preocuparea pentru înțelegerea naturii umane ne determină să căutăm răspunsuri legate de felul în care o persoană reacționează și se comportă în diferite contexte de viață. Așadar, dacă suntem atenți la aceste nuanțe, anumite romane, filme sau piese de teatru se pot transforma într-o veritabilă lecție de psihologie. Și asta deoarece diferența dintre o personalitate echilibrată și un stil de personalitate problematic constă în transformarea identității de sine a persoanei într-una a unui personaj. Metaforic vorbind, diferența dintre persoană și personaj constă tocmai în faptul că persoana este autentică și sinceră, în timp ce personajul reprezintă imaginea pe care aceasta încearcă să o proiecteze în fața celorlalți, astfel încât, la un moment dat, nu mai știe cine este cu adevărat. Dacă persoana poate fi autentică și împăcată cu sine, personajul poate deveni tulburat, dominat de o agendă ascunsă și uneori abjectă, rolul său fiind adesea unul de manipulare și oportunism.
Dar pentru a exemplifica cele de mai sus, aș dori să mă lansez în continuare, într-un mod descriptiv și nu profesional, într-o analiză psihologică a romanului Bel-Ami, scris de Guy de Maupassant și adaptat de mai multe ori pentru film și televiziune. În acest roman, personajul principal, Georges Duroy, reprezintă imaginea individului parvenit, dominat permanent de nevoia de ascensiune socială și de recunoaștere socială. Am ales această carte deoarece, în opinia mea, reprezintă un bun exemplu pentru ceea ce am afirmat mai sus, adică procesul de transformare a unei persoane într-un personaj.
În acest roman, povestea este următoarea. Duroy este un individ provenit dintr-un mediu modest, fost subofițer de cavalerie și participant la campaniile militare din Algeria. După întoarcerea la Paris, prin intermediul lui Charles Forestier, un vechi camarad de arme, primește acces în lumea jurnalismului și a elitei sociale pariziene. Din acel moment începe să se manifeste tot mai clar structura sa de personalitate. În primul rând, Duroy se remarcă printr-un egoism accentuat și printr-o nevoie constantă de admirație și de recunoaștere din partea celorlalți. Publicarea primului său articol într-un ziar parizian devine pentru el un motiv de satisfacție intensă, iar gestul de a-și expune succesul reflectă o nevoie profundă de validare narcisică. Problema este însă alta: conținutul articolului nu a fost redactat în întregime de către el, acesta fiind în mare parte redactat de către Madeleine Forestier. Cu alte cuvinte, și-a însușit fără remușcări și chiar s-a lăudat cu munca unei alte persoane, fără să menționeze aportul acesteia la elaborarea articolului.Însă imaginea sa de persoană sigură pe sine, autoritară și seducătoare este, în mare măsură, o construcție compensatorie. De exemplu, atunci când este provocat la duel, Duroy trăiește o teamă intensă, pe care încearcă să o gestioneze prin diferite mecanisme de adaptare. După confruntare, în care își rănește ușor oponentul, își reconstruiește imaginea de sine prin reinterpretarea evenimentelor într-o manieră favorabilă, transformând o experiență marcată de anxietate într-o dovadă a propriului curaj. Relațiile sale romantice sunt trăite de către acesta într-o manieră strict instrumentală. Legăturile cu numeroasele partenere din viața sa nu se bazează pe afecțiune autentică, ci sunt utilizate pentru obținerea de statut, influență, bani și prestigiu social. Seduce fără remușcări, abandonează fără sentimente de vinovăție și manipulează emoțional cu o mare ușurință. După moartea lui Forestier, Duroy identifică rapid o nouă oportunitate de ascensiune socială, astfel că se căsătorește cu Madeleine Forestier. În momentul în care experimentează gelozia sau atașamentul afectiv, Duroy reacționează defensiv și agresiv. Emoțiile sunt percepute ca semne ale slăbiciunii, motiv pentru care preferă controlul rațional și calculul rece. În final, căsătoria cu Suzanne Walter, fiica proprietarului ziarului La Vie Française, nu reprezintă pentru el o împlinire afectivă, ci confirmarea propriei ascensiuni sociale și a succesului său social.
Astfel, din perspectivă psihologică, Georges Duroy ar putea fi analizat în relație cu trăsăturile de personalitate aparținând factorului întunecat al personalității (Dark Factor of Personality). Conform modelului propus de Moshagen, Hilbig și Zettler (2018), există mai multe dimensiuni întunecate ale personalității, printre cele mai cunoscute fiind narcisismul, machiavelismul și psihopatia, acestea împărtășind un nucleu comun, denumit Dark Factor of Personality (D). Acest factor este definit ca tendința individului de a-și maximiza propriul interes și propriile beneficii, ignorând, acceptând sau provocând în mod intenționat prejudicii altor persoane, concomitent cu dezvoltarea unor credințe care justifică aceste comportamente. Din această perspectivă, trăsăturile componente ale acestui model pot fi înțelese ca expresii diferite ale aceleiași orientări fundamentale către exploatarea și manipularea celorlalți. În cazul lui Duroy, machiavelismul este exprimat prin tendința constantă de a-i manipula și instrumentaliza pe ceilalți pentru atingerea propriilor obiective. De asemenea, acțiunile sale evidențiază o indiferență accentuată față de considerentele morale și etice, succesul personal fiind urmărit indiferent de consecințele produse asupra celor din jur. O altă trăsătură centrală este narcisismul, manifestat prin sentimentul persistent al propriei superiorități, nevoia de admirație și convingerea că merită un statut privilegiat. Acest sentiment de îndreptățire îl determină să aștepte un tratament preferențial și să considere relațiile interpersonale mai degrabă instrumente pentru satisfacerea propriilor interese decât legături bazate pe reciprocitate și respect. Totodată, comportamentul său sugerează prezența unor trăsături psihopatice, precum empatia redusă, lipsa remușcărilor, exploatarea celorlalți și tendința de a încălca normele sociale atunci când acestea îi împiedică ascensiunea. În anumite situații, reacțiile sale sunt marcate și de impulsuri răzbunătoare, orientate spre pedepsirea celor percepuți ca obstacole sau amenințări la adresa imaginii sale. Nu în ultimul rând, unele dintre conduitele sale relevă accente de comportament dominant și insensibil la nivel interpersonal, vizibile în tendința de a umili sau controla emoțional alte persoane, acest lucru putând fi interpretat ca o formă de „sadism” interpersonal.
În ansamblu, în opinia mea, Georges Duroy poate fi considerat unul dintre cele mai reprezentative personaje literare pentru ilustrarea convergenței dintre narcisism, machiavelism și trăsături psihopatice, succesul său social fiind construit nu pe autenticitate și merit moral, ci pe manipulare, oportunism și exploatarea sistematică a relațiilor umane. Poate că adevărata forță a romanului lui Maupassant constă tocmai în faptul că ne obligă să ne întrebăm unde se află granița dintre ambiție și oportunism, dintre dorința legitimă de succes și transformarea propriei persoane într-un personaj construit exclusiv pentru a obține admirația celorlalți.
Referințe:
Cleckley, H., (2016). The Mask Of Sanity: An Attempt To Clarify Some Issues About the So-Called Psychopathic Personality 3rd Edition, Hauraki Publishing.
Moshagen, M., Hilbig, B. E., & Zettler, I. (2018). The dark core of personality. Psychological review, 125(5), 656–688.
Maupassant, G. de. (2017). Bel-Ami (trad. M. Ivănescu). București: Editura Litera. (Lucrare originală publicată în 1885)
Oliver, M. B., Sargent, S. L., & Weaver, J. B. (1998). The relationship between personality and movie preferences. În P. Vorderer & J. Bryant (Eds.), Entertainment theory and research (pp. 177–196). Lawrence Erlbaum Associates.
Kahneman, D. (2011). Thinking, Fast and Slow. New York: Farrar, Straus and Giroux.