În ultima perioadă de timp, atât în cadrul cursurilor pe care le-am susținut, dar și în cadrul procesului de supervizare, am fost întrebat de mai multe ori întrebat de către unii dintre colegii mei, ce anume ne face eficienți ca terapeuți? Dacă ar fi să dau un răspuns rapid la această întrebare, cred că cel mai potrivit răspuns s-ar lega de evitarea ,,derapajului terapeutic” (therapeutic drift). De fapt ce implică acest concept, din ce în ce mai menționat, în ziua de azi? Derapajul terapeutic poate fi definit drept incapacitatea psihoterapeutului în a avea o intervenție terapeutică eficientă care să-l ajute pe pacient, cu toate că are o pregătire adecvată, precum și toate resursele necesare în a o face (Miller, 2023). Bineînțeles, acest lucru duce la ruperea relației terapeutice și la o părere negativă a pacientului, precum că CBT nu este eficient. Problema este că în realitate, de cele mai multe ori, acel pacient nu a făcut CBT! Și asta, în primul rând pentru că se constată că în practică foarte mulți terapeuți afirmă că practică psihoterapia cognitiv-comportamentală, dar în realitate sunt destul de puțini cei care fac acest lucru. Acest lucru se întâmplă deoarece, în primul rând unii cred că experiența și intuiția lor clinică pot suplini foarte ușor metodele validate științific, astfel că de ce să mai aplice aceste metode, când oricum de fapt ei știu mai bine și astfel fac lucrurile într-o manieră proprie, fără nici o legătură cu practica validată științific. Problema cu acești terapeuți, este faptul că datorită faptului că se consideră atotștiutori, consideră faptul că ei nu mai au nimic de învățat în domeniu (Waller & Turner, 2016). Aceasta nu este doar o atitudine păguboasă, dar și total ineficientă pentru pacienți și pentru supervizații lor. Din păcate, pacienții și/sau supervizații acestor terapeuți vor beneficia mai mult de sfaturile și părerile personale ale acestora, decât de practici sănătoase bazate pe fundamente științifice. Deci acesta nu este în nici un caz CBT. Apoi, mai sunt așa numitele ,,abordări eclectice”, când terapeuții integrează tot felul de tehnici din alte psihoterapii, pe care apoi le pun în practică, într-o manieră nesistematizată. Cu toată părerea de rău pentru pacienții care beneficiază de serviciile acestor terapeuți, dar nici această practică nu este CBT.
În acest context, mi-l amintesc și acum pe Dr. Miller, cum ne explica foarte simplu și pe înțelesul nostru, faptul că CBT este o terapie eficientă, dar care necesită multă implicare și consum de energie din partea terapeutului. Aici, cu siguranță mulți dintre terapeuții care se încadrează în categoriile de mai sus, aleg calea ușoară. Dar alegând această cale, de ,,lasă că știu eu mai bine” sau ,,pentru că asta îmi spune intuiția clinică”, înseamnă să te îndepărtezi de modalitatea și metoda validată științific a CBT-ului, care a fost validat ca model și metodă în anumite condiții.
Mai exact, pentru a evita ,,derapajele terapeutice”, ar trebui să practicăm CBT într-o formă cât mai eficientă, respectând următorii pași:
- O practică bazată pe respectarea modelului și a conceptualizării cognitive.
- O relație terapeutică colaborativă.
- Obiective și plan de tratament care să derive din conceptualizare.
- Includerea echilibrată în planul de tratament atât a tehnicilor cognitive, cât și comportamentale.
- O raportare în permanență la noile studii din domeniu și apoi update în practică, în baza acestora (Beck, 2021).
Acești pași, trebuie obligatoriu dublați de o foarte bună pregătire teoretică și practică a terapeutului, acest lucru fiind un aspect determinant în creșterea eficienței terapeutice. Și asta pentru că, este clar că personalitatea noastră, emoțiile, atitudinile, etc., ne influențează foarte mult atitudinea în terapie față de pacienți. Din perspectiva lui Aaron Beck, modelul cognitiv aplicat particularizat în funcție de tulburarea psihopatologică specifică, reprezintă o abordare terapeutică transdiagnostică, extrem de eficientă (Beck, 2019). Mie îmi place foarte mult acest model pe care-l folosesc cu preponderență în terapie cu pacienții mei. Dar mai există și partea legată de intervenții bazate pe ghiduri și protocoale și deși multor psihoterapeuți nu le plac aceste forme de intervenție, este extrem de recomandat să le folosim atunci când situația o impune, sau mai ales la începutul carierei noastre.
În concluzie, este nevoie să ne fundamentăm munca pe modele și metode de intervenție care deja au fost validate științific, să aplicăm corect aceste modele, să ne perfecționăm profesional încontinuu în domeniu, și totodată să evităm să ne bazăm practica doar pe intuiția clinică. În caz contrar, riscul ,,derapajului terapeutic” este foarte ridicat, aceste fenomen putând să-i afecteze pe pacienții noștri într-un sens extrem de negativ.
Referințe:
Beck, J. S. (2021). Cognitive behavior therapy: Basics and beyond (3nd ed.). New York: Guilford Press.
Waller, G., Turner, H., (2016). Therapist drift redux: Why well-meaning clinicians fail to deliver evidence-based therapy, and how to get back on track, Behaviour Research and Therapy, 77:129-137.
Resurse web:
Therapeutic Drift: How to Maintain Therapeutic Effectiveness
Conceptualizing and Reducing Therapist Drift